O "apocalipsă a insectelor" emergentă va avea efecte radicale asupra mediului şi umanităţii, a avertizat un cercetător australian. Un studiu internaţional asupra viitorului insectelor în scenariul schimbărilor climatice a constatat că scăderea numărului insectelor va reduce în mod drastic capacitatea omenirii de a construi un viitor durabil.
William Laurance de la Universitatea James Cook din Australia, coautor al studiului, a declarat că biosfera s-a încălzit deja cu aproximativ 1,1 grade Celsius comparativ cu începuturile industrializării. Potrivit estimărilor, biosfera se va încălzi cu încă 2-5 grade Celsius până în 2100, cu excepţia cazului în care emisiile de gaze cu efect de seră vor fi reduse în mod semnificativ.
Dimensiunea mică a insectelor şi incapacitatea lor de a-şi regla temperatura corporală le-au făcut deosebit de sensibile la schimbările de temperatură şi umiditate, a precizat Laurance într-un comunicat emis marţi, informează agenţia DPA, citată de Agerpres. "Un număr tot mai mare de dovezi indică faptul că multe populaţii de insecte sunt în declin rapid în numeroase locuri.
Aceste declinuri sunt profund îngrijorătoare, termeni precum o "apocalipsă a insectelor" emergentă fiind din ce în ce mai utilizaţi de media şi chiar de unii oameni de ştiinţă pentru a descrie acest fenomen", a spus Laurance. "Pierderea insectelor îşi croieşte drum în sus în lanţul trofic şi ar putea să joace deja un rol important în declinul pe scară largă al consumatorilor lor, cum ar fi păsările care se hrănesc cu insecte în mediile temperate", a precizat cercetătorul.





