Urșii din pădurile României sunt prea mulți și trebuie intervenit urgent, susține ministrul Mediului
Publicat la 28.03.2021, 07:31:49
România a luat o decizie total eronată în anul 2016, când a decis să nu mai intervină deloc în populaţia de urşi, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-un interviu acordat AGERPRES.
El a precizat că non-intervenţia va genera probleme uriaşe, în condiţiile în care aproape jumătate din populaţia de urs a părăsit habitatul natural, aceste animale fiind tot mai des întâlnite în localităţi şi în curţile oamenilor. "A face nimic nu e soluţie", a transmis Barna Tánczos.
Ministrul Mediului a mai vorbit, în interviu, despre problemele României legate de poluare şi unele măsuri care ar putea fi luate, nepopulare pentru majoritatea românilor, dar necesare dacă vrem să reducem acest fenomen.
Recredibilizarea sectorului forestier, programele Rabla finanţate din fondul de mediu, sistemul informaţional de urmărire a masei lemnoase - SUMAL au fost, de asemenea, teme discutate cu oficialul de la mediu.
Tanczos a precizat că nu este vânător şi nici la pescuit nu se pricepe, însă ar prefera oricând să joace hochei, un sport care "este ca o religie pentru noi, în zona Ţinutului Secuiesc".
Ce poate susţine actuala coaliţia de guvernare? Dialogul şi compromisul raţional, fiind însă nevoie şi de "multă înţelepciune şi de mult autocontrol", a susţinut Barna Tanczos.
Interviul integral pe agerpres.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
