USR: În plină pandemie, statul român se împrumută ca să rebiliteze clădirile Jandarmeriei
Publicat la 23.04.2020, 17:44:08
„În primul rând, pe motive de oportunitate, 40 de milioane care vor trebui desigur restituiţi, cu dobânzi şi comisioane ataşate, până în 2029. Într-o vreme în care descoperim încă o dată situaţia deplorabilă a sistemului de sănătate, statul român se împrumută ca să cumpere gaze şi bastoane şi să reabiliteze clădirile Jandarmeriei, când sunt sute de şcoli şi spitale în risc seismic. Mai mult, Ministerul de Interne nici măcar nu s-a obosit să desemneze vreun reprezentant care să explice care este urgenţa în acest caz. Nu, nu voi susţine aşa ceva. Nici eu, nici USR”, a declarat Dan Barna.
Potrivit acestuia, demersul a fost iniţiat de Eugen Teodorovici şi de PSD.
„Înţeleg că priorităţile lor de tristă amintire pentru români (10 august…) nu se regăseau într-o logică a bunului simţ, însă ce frapează este că în prezent Preşedinţia şi Guvernul au trimis acest acord spre ratificare Parlamentului şi au făcut asta în martie şi aprilie 2020, în plină pandemie! În acestă perioadă care ne sunt totuşi priorităţile ca ţară? Cele declarate la televizor: spitale sistem de sănătate, susţinerea economiei, fiecare leu contează sau continuarea, cel puţin neoportună, a unor împrumuturi angajate de PSD pentru infrastructura Jandarmeriei?”, adaugă Dan Barna.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
