"Va fi cel mai slab an de la începutul crizei financiare"
Publicat la 07.10.2015, 03:29:29
Economia mondială va creşte anul acesta în cel mai slab ritm de la începutul crizei financiare, conform previziunilor Fondului Monetar Internaţional. Încetinirea creşterii economice are ca principal motiv blocajul din China şi cel din ţările emergente, care maschează de fapt o consolidare a poziţiei economiilor deja dezvoltate, potrivit Financial Times.
2015 va marca al cincilea an consecutiv în care rata de creştere a economiilor emergente a scăzut, prezice FMI în raportul bi-anual despre economia globală. Această încetinire este suficient de puternică cât să tragă în jos creşterea economică la 3,1% anul acesta, chiar dacă economiile dezvoltate au avut cea mai bună performanţă din 2010.
FMI a cerut ţărilor emergente să îşi dubleze eforturile să crească consumul domestic şi se axeze puternic pe reforme care să permită expansiunea economiei, în contextul unor estimări de creştere mult mai mici decât era aşteptat.
mai multe, pe ZF
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
