„Declarațiile făcute ieri în cadrul dezbaterilor din Comisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European au umplut paharul răbdării. Să te declari îngrijorat de legi ce n-au produs încă vreun efect, de presupuneri şi predicţii stupide şi vădit subiective, dar să ignori cu nonşalanţă rele grave care deja s-au produs, abuzuri concrete, întâmplate şi dovedite, asta arată că eşti nedemn de funcţia pe care o ocupi. Ce înseamnă „dreptul la un proces echitabil” când hotărârea de condamnare e dată de un judecător obligat să nu divulge inculpatului şi avocatului acestuia o parte din probe? Ce înseamnă „dreptul la un proces echitabil”, când se aplică proceduri secrete care derogă sau chiar încalcă direct garanţiile procesuale prevăzute de Constituţie şi lege? Ce înseamnă „independenţa magistraţilor” când procurorii sunt subordonaţi, prin protocoale secrete, ofiţerilor de informaţii în cadrul unor echipe comune de anchetă penală? Ce „paşi înainte” au fost făcuţi când ai în fiecare an sute de persoane achitate pentru că „fapta nu există” şi zeci dintre aceste persoane înainte de a fi achitate au fost şi în arest preventiv?”, a scris Şerban Nicolae pe Facebook.
Val de mesaje din partea social-democraților împotriva UE și SUA. Cer demisia lui Timmermans și expluzarea lui Hans Klemm
Publicat la 02.10.2018, 11:13:43
Articole înrudite

Actualitate
NEWS ALERT. Dunărea atinge un nou minim la Cernavodă. Plan de urgență pentru răcirea reactoarelor nucleare

Actualitate
Reducere reală sau preț umflat? Cum verifici o ofertă înainte de Black Friday

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323
Cele mai citite
- 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
- 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
- 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
- 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
- 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
Newsletter zilnic money.ro
Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.
