money.ro
Actualitatemoney.ro

Valcea: OPC schimba contractele agentiilor imobiliare

Publicat la 12.09.2006, 13:36:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Valcea: OPC schimba contractele agentiilor imobiliare
O acţiune a inspectorilor OPC Vâlcea a dezvăluit nerespectări ale legii în rândul agenţilor economici care prestează activităţi în domeniul serviciilor imobiliare, transmite corespondentul NewsIn.

În urma acţiunii de verificare a respectării prevederilor legale la încheierea contractelor de proprietate imobiliară în regim de indiviziune pe timp limitat a societăţilor prestatoare de servicii imobiliareau fost verificaţi 25 de agenţi economici,
iar inspectorii OPC Vâlcea au constatat abateri la toţi dintre aceştia. Au fost aplicate 12 avertismente, 13 amenzi în valoare totală de 3.600 lei RON şi au fost luate măsuri de remediere a contractelor.Deficienţele constatate privesc protecţia dobânditorilor cu privire la unele aspecte ale contractului cu privire asupra dobândirii unui drept de utilizare pe durată limitată a unor bunuri imobiliare. Conform contractelor folosite de agenţiile imobiliare din Vâlcea, în termen de zece zile calendaristice de la data semnării contractului de către ambele părţi, sau de la data la care părţile au semnat un antecontract, dobânditorul are dreptul să denunţe unilateral contractul fără a fi nevoie invocarea unui motiv.

Totodata, s-au încălcat şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, adică modul de soluţionare a eventualelor litigii apărute cu derularea şi executarea contactului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite