După ce s-au certat trei zile pe tema planurilor de relansare a companiilor de stat monitorizate, oficialii FMI şi autorităţile române au ajuns la un numitor comun în privinţa viitorului Companiei Naţionale a Huilei (CNH), societate de care depinde practic întreaga comunitate din Valea Jiului.
„În timpul discuţiilor de la începutul săptămânii, noi am propus un plan format din primirea unui ajutor de stat pentru închiderea minelor neviabile - Uricani, Petrila şi Paroşeni - şi majorarea capitalului social cu valoarea arieratelor", ne-a declarat Constantin Jujan, directorul general al CNH.


