Valorile şi normele ce definesc capitalul social se formează în cadrul microgrupului social (familia) ori de grupuri sociale formatoare, cum sunt şcoala şi biserica. Acestea contribuie la dezvoltarea şi extinderea reţelelor sociale, precum şi la întărirea sau, din contră, la slăbirea coeziunii sociale.
Nu întâmplător coeziunea socială a devenit un obiectiv politic al Uniunii Europene. Asta înseamnă, implicit, că forma în care se manifestă capitalul social constituie una dintre mizele cele mai importante ale Uniunii Europene şi este parte a construcţiei europene.
Forma de manifestare a capitalului social, respectiv normele şi valorile explică diferenţele de dezvoltare între naţiuni, deşi nu poate fi singura cauză. Lumea anglo-saxonă s-a dezvoltat nu numai pe resursele naţiunilor colonizate, ci şi pe fondul unui capital social ce se manifestă prin responsabilitate, angajament, control şi reţele sociale extinse. Germania este un alt exemplu, în care ordinea, disciplina, respectul faţă de reguli în orice moment prevalează. În Japonia se pune accent pe reguli, angajament, onoare, fidelitate. Deci, capitalul social este una dintre cele mai importante resurse ale unei naţiuni, ce trebuie privit mai cu seamă prin funcţionalitatea sa, întrucât poate contribui sau, din contră, poate împiedica dezvoltarea unui sistem democratic şi a economiei. Studiile Băncii Mondiale realizate încă în urmă cu zece ani arată legătura între un capital social puternic şi calitatea actului de guvernare, datorită faptului că generează un control public mai mare şi nu permite acumularea deciziilor discreţionare în alocarea resurselor, ori creşterea corupţiei. De asemenea, polarizarea politică este mai redusă în societăţi cu capital social puternic, chiar şi manipularea se realizează mai greu. Din acest motiv, atât Banca Mondială, cât şi SUA sunt interesate să dezvolte societatea civilă în ţările pe care le asistă. Fără îndoială, există riscul ca o anumită formă de manifestare a capitalului social să menţină o naţiune în subdezvoltare. Aşadar, capitalul social poate avea o latură pozitivă şi una negativă, cu influenţă în dezvoltarea socială. De exemplu, grupurile de crimă organizată care acţionează informal în economie, găştile de cartier ori chiar comunităţi etnice care se automarginalizează, cum sunt romii/ţiganii, dau expresie unui capital social preponderent negativ, prin normele şi valorile pe care le promovează. Aceste trăsături ale capitalului social scot în evidenţă dimensiunea sa cognitivă, respectiv modul în care indivizii interacţionează pentru a-şi realiza interesele personale şi de grup.
Există însă şi o dimensiune structurală care arată capacitatea indivizilor de a forma legături între ei în interiorul unui grup sau a unei reţele sociale, prin încredere, cooperare şi comunicare, astfel încât să-şi asigure succesul social. În culturi preponderent rurale sau “provinciale”, cum întâlnim în România, accentul cade pe legăturile puternice în cadrul unui microgrup social, de regulă familie sau prieteni, pe încredere interpersonală şi relaţia patron-client. Regulile din afara grupului şi care pot fi o formă de constrângere, cum sunt legile, contează în mai mică măsură, fiind aplicate şi adaptate de la caz la caz. În societatea românească, angajarea civică este scăzută, iar reciprocitatea şi responsabilitatea socială sunt difuze, aşa cum timpul nu este privit drept o resursă. Nu întâmplător, mulţi angajaţi, chiar din sectorul privat, resping regulile sau le adaptează în funcţie de propriile percepţii şi nevoi, preferă să se contopească în colectivitate, ca să-şi asume cât mai puţine responsabilităţi, şi alimentează relaţia patron-client, adică o relaţie de dependenţă din care ei percep că ar avea de câştigat în plan personal mai mult decât alţii, opunându-se astfel reciprocităţii echivalente şi solidarităţii de care ar beneficia toţi. Odată înfăţişate câteva aspecte ale capitalului social din România, rezultă că acesta are o miză economică şi una politică. Acesta se poate modifica semnificativ pe termen lung dacă se realizează mutaţii profunde în sistemul educaţional, iar statul încurajează reţelele sociale şi organizaţiile civice.
De aceea, reforma educaţională este atât de importantă, iar cei care se opun urmăresc să menţină mai cu seamă mase de oameni destructurate, după modelul comunist sau cel mafiot. Masele destructurate nu au orientare ori sunt dezorientate şi atunci sunt mai uşor de manipulat. Masele destructurate nu se opun arbitrariului şi injustiţiei sociale, dar atunci când acţionează, pornind de la motivaţii pregnant negative, efectul poate fi devastator şi lipsit de control. Revoluţia culturală din China este un exemplu. Votul cu caracter negativ din alegeri, chiar în societăţi considerate democratice, este un alt exemplu ce reflectă existenţa unor mase destructurate. Prin comparaţie, masele structurate se coagulează prin valori, adică pe fondul unui capital social puternic pozitiv. Ele nu pot fi controlate prin forţă, în schimb, impun controlul civic asupra actului de guvernare şi negocierea între stat şi părţile interesate (organizaţii civice, organizaţii sindicale, patronale, cetăţeni). Oare doreşte cineva asta?
> Valentin M. Ionescu este director general al companiei Unic Management Consulting. A fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi ministru al Privatizării (1997-1998)
