money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Valer Blidar, posibil fondator al “Bancii Feroviare”

Publicat la 15.12.2008, 00:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Valer Blidar, posibil fondator al “Bancii Feroviare”

Omul de afaceri Valer Blidar, care controleaza Astra Vagoane Calatori Arad, a depus la Banca Nationala a Romaniei (BNR) documentatia pentru autorizarea unei banci cu capital integral romanesc, au declarat surse apropiate acestuia, citate de Mediafax. Surse din industria feroviara au confirmat pentru Business Standard intentia omului de afaceri de a coagula in jurul acestei idei mai multi investitori privati din industria de profil, viitoarea institutie financiara urmand sa fie denumita, cel mai probabil, “Banca Feroviara”. Contactat recent de Business Standard, Valer Blidar nu a dorit sa comenteze aceasta informatie, sustinand ca are alte planuri pentru viitor. “Deocamdata, nu ma gandesc la acest lucru, la infiintarea unei banci. Am alte planuri pentru anul viitor, care vizeaza dezvoltarea Astra Vagoane”, a subliniat Valer Blidar. Ieri, omul de afaceri nu a putut fi contactat pentru comentarii. Sursele citate nu au putut preciza daca, alaturi de Blidar, participa la capitalul bancii si alti actionari. Un alt investitor cu greutate din industria feroviara, al carui nume se vehicula ca posibil fondator al unei noi banci, Cristian Burci, care controleaza grupul cu activitati in industria feroviara International Railway Systems, a infirmat zvonurile, declarand pentru Business Standard ca “situatia actuala nu este prielnica pentru infiintarea unei banci”. La finele lunii noiembrie, seful directiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, a afirmat ca banca centrala are in analiza documentatia de autorizare a unei noi banci, infiintata cu capital privat romanesc. El a aratat ca este vorba despre actionari seriosi, dar a refuzat sa dea detalii privind identitatea acestora. La Astra Vagoane Calatori Arad, Blidar detine in mod direct 44,91% din actiuni si un pachet de 51% indirect, prin firma Tristar SRL, unde controleaza 80% din partile sociale. (S.M.)


 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite