”Unele state membre şi-au confirmat interesul de a avea în portofoliu o soluţie de vaccin cu virus complet, inactivat. Cu toate acestea, indicaţiile preliminare, neoficiale de volum primite de la CE (Comisia Europeană) nu ar fi suficiente pentru a asigura sustenabilitatea programului de vaccin împotriva COVID-19 al Valneva,”, a spus compania într-un comunicat.
Valneva a avertizat pe 16 mai că acordul său privind vaccinul împotriva Covid-19 convenit cu Comisia Europeană ar putea fi anulat, deoarece Bruxelles-ul a informat compania despre intenţia sa de a rezilia contractul de cumpărare în avans.
”Sperăm că CE şi statele sale membre vor continua să evalueze potenţialele avantaje ale unui vaccin inactivat”, a declarat directoru lgeneral al Valneva, Thomas Lingelbach, într-un comunicat.
Producătorul de medicamente a spus că, în consecinţă, a propus un plan de remediere, care acum face obiectul unor discuţii ulterioare în cadrul CE şi între statele membre participante.


