Valoarea chiriilor s-a dublat în 2007
Publicat la 11.01.2008, 14:48:40
Chiar dacă inflaţia anuală în 2007 a fost de 6,57%, au fost multe produse ale căror creşteri de preţuri pot fi exprimate în două sau chiar trei cifre.
În topul listei se află chiriile care s-au scumpit cu peste 200% potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Acestea sunt urmate în clasament de preţurile la ulei şi fasole, care au crescut în ultimele 12 luni cu 44, respectiv 33 la sută.
Potrivit comunicatului INS acestea sunt urmate de “Alte legume şi conserve”, care s-au scumpit, îm general, cu 30 la sută. Topul primelor 5 scumpiri se încheie cu biletele CFR, al căror preţ a crescut cu 27% în 2007.
Topul primelor 10 scumpiri este completat de fructe, serviciile poştale, mălai , cartofi şi pâine. Dacă lista produselor care s-au scumpit anul trecut poate continua, la polul opus, doar 6 produse s-au ieftinit în ultimele 12 luni.
Cel mai mult au scăzut preţurile medicamentelor şi articolelor medicale: 6,68 , respectiv 6,25 la sută. Acestea sunt urmate de carnea de porc, al cărei preţ a scazut cu 2,5%. S-au mai ieftinit în ultimele 12 luni ceasurie, aparatele video, maşinile de spalat şi ouăle.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
