Volumul total al contractelor de leasing încheiate de membrii Asociaţiei Societăţilor de Leasing din România (ASLR) a atins valoarea de 1,17 miliarde euro după primele nouă luni din 2006, cu 27% mai mult decât în perioada similară din 2005, a anunţat, marţi, ASLR.

Membrii ASLR deţin o cotă de piaţă de 48% din totalul pieţei de leasing din Romania, se mai spune în comunicat, iar valoarea bunurilor finanţate în sistem leasing de membrii Asociaţiei a fost, în primele nouă luni ale acestui an, de 920 milioane euro, faţă de 706,5 milioane euro, în primele trei trimestre ale anului precedent.

În funcţie de tipul contractelor de leasing, leasingul financiar a continuat să reprezinte 91,2% din totalul contractelor încheiate de membrii Asociaţiei, în timp ce leasingul operaţional a reprezentat 8,8% din total.

În funcţie de tipul clienţilor, persoanele juridice au reprezentat circa 77,7 % din totalul contractelor încheiate de membrii ASLR în primele nouă luni ale anului 2006. Circa 10,2 % din contracte au fost încheiate cu sectorul public, iar circa 12,1%, cu persoane fizice.

Operaţiunile de leasing cross-border au cunoscut o creştere, de la 2% la 3,7 %, din totalul contractelor încheiate de membrii ASLR.

"Ca durată a contractelor, pentru bunurile mobile, cea mai mare parte, adică un procent de 32,5% din valoarea bunurilor au fost încheiate pe patru ani, 28,6 % pe o durată de trei ani, 25,2 % pe o durată de cinci ani, 12,4 %  pe o durată de unul până la doi ani şi circa 1,1% pe o durată de peste cinci ani. Contractele de leasing imobiliar sunt încheiate, în marea majoritate a cazurilor, pe o durată de cinci-opt ani", se mai afirmă în comunicatul ASLR.

În ceea ce priveşte obiectul contractelor de leasing încheiate de membrii ASLR în primele nouă luni din 2006, pe primul loc se situează autovehiculele, cu 85,9%, din care autoturismele reprezintă 65,65%, iar vehiculele comerciale, autobuzele şi autoutilitare reprezintă 20,34%. Pe locul doi se situează echipamentele industriale, cu 9,9%, urmate de produsele de birotică şi tehnică de calcul, cu 2,05% şi de echipamentele agricole, cu 0,25 %.

"Leasingul imobiliar, deşi are o pondere relativ scăzută în totalul finanţărilor, de doar 1,54%, a înregistrat o creştere semnificativă, de peste 300%, faţă de perioada similară a anului trecut, când reprezenta doar 0,45% din total. O creştere importantă au înregistrat şi finanţările pentru echipamente industriale, a căror valoare a crescut cu circa 70% faţă de primele nouă luni ale anului trecut", se mai spune în comunicat.

Societăţile de leasing membre ale Asociaţiei Societăţilor de Leasing din România (ASLR) au înregistrat, în primul semestru din 2006, un volum de contracte de 743,90 milioane euro, în creştere cu 19,6% faţă de cifra de afaceri din perioada similară a anului trecut.

În primele şase luni ale anului 2006, cele 34 de societăţi de leasing membre ale ASLR, având o cotă de piaţă totală de 48%, au atins un volum de contracte de 743,90 milioane euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 19,6% (121,91 milioane euro) faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005.

Valoarea bunurilor finanţate de societăţile membre ale ASLR a fost de 618,77 milioane euro, faţă de numai 515 milioane euro în semestrul I din 2005, reprezentând o creştere cu 20%.

"Din cele 33 de societăţi membre ale ASLR, 28 de societăţi au depus documentaţia necesară la BNR pentru a fi notificate ca instituţii financiare nebancare (IFN), îndeplinind condiţiile impuse de Ordonanţa 28/266 (Legea IFN), ca operatori activi de leasing financiar, iar alte cinci societăţi membre nu au depus o astfel de cerere la BNR şi vor continua să desfăşoare activitatea de leasing operaţional, în baza Ordonanţei 51/1997 (Legea Leasingului)", se mai arată în comunicat.

Potrivit Ordonanţei de guvern nr. 28 din 26 ianuarie şi normelor Băncii Naţionale a României (BNR), orice instituţie financiară nebancară (IFN) trebuie să se constituie ca societate pe acţiuni şi să aibă un capital social minim de 200.000 euro.