money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Vânzarea MG Rover nu va fi anchetată de către autorităţile britanice

Publicat la 11.08.2009, 12:03:07

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vânzarea MG Rover nu va fi anchetată de către autorităţile britanice
Biroul a declarat într-un comunicat că a analizat documentele legate de tranzacţie şi de falimentul, din 2005, al companiei şi după consultări cu avocaţi a decis că nu există temeiuri "pentru iniţierea unei anchete".

MG Rover, ultimul constructor auto independent din Marea Britanie, a început să fie administrat de către stat în aprilie 2005, având datorii de 1,3 miliarde lire sterline (2,15 miliarde dolari).

Departamentul britanic al afacerilor a cerut biroului pentru fraude grave, în iulie 2009, după publicarea rezultatelor unei investigaţii de patru ani a producătorului auto, să decidă dacă există temeiuri pentru o urmărire penală.

Patru înalţi funcţionari au preluat compania MG Rover în mai 2000, după plata unei sume nominale de 10 lire sterline, iar aceştia au declarat că nu există motive pentru declanşarea unei anchete.

Politicienii din opoziţie au acuzat guvernul că amână intenţionat publicarea raportului, despre care spun că ar arăta că acesta a irosit sute de milioane de lire sterline din banii contribuabililor pentru susţinerea companiei auto, în timpul alegerilor din 2005.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite