Auto Italia, importatorul mărcilor Fiat, Alfa Romeo, Lancia, Maserati şi Ssangyong, a vândut în ianuarie peste 600 de automobile, în creştere cu 40% faţă de prima lună a anului 2006, conform datelor furnizate luni agenţiei NewsIn de către companie.

Auto Italia a vândut, în total, luna trecută 622 de automobile, în creştere cu 40% faţă de cele 445 comercializate în ianuarie 2006.

Dintre cele 622, aproape jumătate au fost automobile Fiat, 301 unităţi, cu 10% mai mult decât în ianuarie 2006. Cele mai vândute modele Fiat au fost Albea, cu 128 de unităţi şi Grande Punto cu 55 de unităţi.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat la vânzările de vehicule comerciale Fiat, vânzări care au crescut cu mai mult de 100%, până la 298 de unităţi. Cele mai vândute utilitare au fost Ducato cu 153 de unităţi şi Doblo Cargo cu 136 de unităţi.

La marca Alfa Romeo vânzările au rămas constante (13 unităţi), la Ssangyong au scăzut de la 20 de unităţi, la 16 unităţi, iar la marca Lancia s-a vândut o singură maşină, comparativ cu şapte în ianuarie 2006.

Anul trecut Auto Italia a vândut 10.452 de autovehicule, cu 51% peste cele 6.900 comercializate în 2005. Cel mai vândut model a fost Fiat Albea cu 3.403 unităţi vândute, iar la vehicule comerciale, Fiat Doblo Cargo a fost cel mai vândut model, cu 1.826 de unităţi.

Auto Italia a avut anul trecut 6% din piaţa importurilor de automobile, piaţă al cărei lider a fost grupul Porsche România cu 26%, urmat de Ţiriac Auto cu 17%.