Vânzările Dacia au crescut cu 38,1% în Europa în primele nouă luni din 2008
Publicat la 24.10.2008, 05:09:53
Pe piaţa nord şi sud-americană, Renault a raportat vânzări în creştere cu 13,5% în primele nouă luni ale anului, ca urmare a rezultatelor bune înregistrate cu modelul Sandero, mai ales în Brazilia şi Argentina.
Renault şi-a coborât, joi, ţinta pentru marja operaţională şi a afişat o scădere cu 2,2% a vânzărilor din trimestrul al treilea, ca urmare a înrăutăţirii situaţiei de pe pieţele europene. Reprezentanţii Renault au refuzat, totodată, să reitereze ţintele prezentate pe 2009.
Vânzările producătorului francez de automobile, la fel ca şi ale altor companii echivalente, au scăzut ca urmare a diminuării cererii de pe pieţele dezvoltate. Astfel, vânzările de automobile din Europa au scăzut cu 4,4% în primele nouă luni ale anului, comparativ cu perioada echivalentă de anul trecut, deoarece preţul mare al combustibilului şi efectele crizei creditelor au diminuat încrederea consumatorilor şi au scăzut cumpărăturile scumpe.
"Criza este cu adevărat prezentă şi afectează Renault", a declarat directorul operaţional, Patrick Pelata. Renault a anunţat că vânzările din trimestrul al treilea au scăzut cu 2,2% la 9,149 milioane euro, comparativ cu perioada echivalentă din 2007, iar vânzările din primele nouă luni ale anului au crescut cu 0,9%, la 30,091 miliarde euro.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
