Vânzările de autoturisme Dacia, în România, au scăzut, în primele două luni ale anului, cu 72,2%, faţă de perioada similară a anului 2008, iar cele ale autoturismelor din import cu 56,5%, potrivit datelor publicate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) din România.
Potrivit sursei citate, Dacia a vândut, în perioada ianuarie - februarie 2009, 3.947 de autoturisme cu 10.243 de unităţi mai puţin decât în perioada similară a anului trecut. În luna februarie 2009, Dacia a vândut în România 2.302 unităţi în scădere cu 70,3% faţă de februarie 2008.
Cu toate acestea Dacia rămâne lider pe piaţa de autoturisme cu o cotă de piaţă de 25,3%, pe luna februarie, şi cu 24,4% pe perioada ianuarie - februarie 2009.
Sursa: NewsIn



