Piețe financiaremoney.ro
Vanzarile de masini din import au crescut cu 50 la suta in primele patru luni
Publicat la 16.05.2007, 16:07:22
Vânzările de maşini noi din import au crescut cu 50% în primele patru luni ale anului, până la peste 52.000 de unităţi, în timp ce mărcile autohtone au înregistrat o scădere de 14%, conform statisticilor remise miercuri de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA).
Vânzările cumulate ale Dacia şi Daewoo au totalizat în primele patru luni 30.307 maşini, în scădere cu 14% faţă de cele peste 35.000 comercializate de cele două companii în intervalul ianuarie - aprilie 2006. Autovehiculele autohtone au reprezentat 36% din cele peste 83.000 de maşini comercializate pe piaţa românească în primele patru luni ale anului, iar restul de 64% a revenit maşinilor din import.
În primele patru luni ale anului, vânzările de autoturisme Dacia au scăzut cu 19%, până la 27.655 de unităţi, după ce în intervalul ianuarie-aprilie 2006, cel mai mare producător român vânduse peste 33.000 de maşini. Dacia a avut, în primele patru luni, 28,4% din piaţa auto, din care Daewoo, celălalt producător autohton, a avut 5%. Vânzările producătorului craiovean au scăzut cu 17%, până la 4.912 maşini.
Renault a fost la acest început de an cea mai vândută marcă de import, cu 7.520 de autoturisme comercializate, cifră cu 40% mai mare decât cea din primele patru luni ale anului 2006. Pe locul doi s-a situat lunile trecute Skoda, marcă ale cărei vânzări au crescut cu 34%, până la 7.106 maşini. Podiumul importatorilor a fost încheiat de Volkswagen, ale cărui vânzări au crescut cu 56%, până la 6.588 de maşini.
Pe locul patru în topul importatorilor s-a situat Opel care a înregistrat vânzări cu 67% mai mari, până la 4.896 de autoturisme. Pe locul cinci este poziţionată marca americană Chevrolet care şi-a găsit 3.806 clienţi în primele patru luni, în creştere cu 123% faţă de anul trecut.
Locurile şase şi şapte sunt ocupate de Ford şi Peugeot, care au vândut peste 3.600 de maşini fiecare, în creştere cu 51% (Ford) şi 25% (Peugeot), faţă de primele patru luni din 2006. Top zece al importatorilor a fost încheiat de Hyundai, Toyota şi Fiat, mărci la care vânzările au crescut lunile trecute cu procente între 56% (la Hyundai) şi 88% (la Toyota).
Cele mai vândute modele din import au fost Renault Clio - 4.238 de unităţi, Renault Megane - 2.964 de unităţi şi Chevrolet Aveo - 2.603 maşini, conform statisticilor APIA. Peste 43% dintre cele 83.043 maşini vândute pe piaţa românească în primele patru luni au motor diesel.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



