Vanzarile de medicamente se vor dubla pana in 2020
Publicat la 13.06.2007, 14:52:05
Vânzările de medicamente se vor dubla până în 2020, arată un raport al PricewaterhouseCoopers dat publicităţii. În 13 ani se va ajunge la o cifră uriaşă a vânzărilor, de 1.300 de miliarde de dolari. Consumul atât de mare de medicamente va fi cauzat de îmbătrânirea populaţiei, de creşterea numărului celor care suferă de obezitate, dar şi de cererea tot mai mare de pe pieţele emergente.
Raportul Pricewaterhouse Coopers arată că şapte ţări din nou venitele în clubul bogaţilor pot asigura o cincime din veniturile din vânzarea de medicamente pînă în 2020, în condiţiile în care în 2004 erau undeva la nivelul de doar 8 procente. Este vorba de Brazilia, China, India, Indonezia, Mexic, Rusia şi Turcia. China ar putea deveni a doua sau a treia piaţă din lume ca mărime, estimează compania de consultanţă. China este deja piaţa care se dezvoltă cel mai repede, cu vânzări care cresc de la an la an cu mai bine de 10 procente.
La nivel mondial, vânzările de medicamente au crescut în 2006 cu 7 procente, aşa încât oamenii au consumat medicamente în valoare de 643 miliarde de dolari, potrivit Serviciilor Intercontinentale de Marketing în domeniul Sănătăţii. Reprezentanţii Pricewaterhouse Coopers sunt de părere că cererea va fi atât de ridicată în următorii ani, încât producătorii de medicamente nu vor putea face faţă dacă nu îşi vor schimba strategia. Cercetarea are nevoie de mai multă atenţie, dar şi vânzările ar trebui să se facă prin unităţi mai mici şi mai inteligente, conduse de manageri care să poată negocia contracte bazate pe beneficiul terapeutic dar şi pe cheltuieli. Cu alte cuvinte, susţin specialiştii, producătorii ar fi mai câştigaţi dacă ar creşte calitatea medicamentelor decât dacă ar vinde mai multe pastile.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
