"Chiar dacă monedele emergente şi-ar reveni pentru o perioadă de una-două săptămâni, cred că ar reprezenta doar o temporizare a crizei şi nu e exclus ca ulterior să vedem o depreciere şi mai violentă a acestora", a spus dealerul şef al Emporiki Bank România, Liviu Arnăutu, pentru NewsIn.

Arnăutu a explicat că se aşteaptă la urmări negative ale crizei generate de problemele din piaţa ipotecară americană, pentru că băncile centrale, prin măsurile pe care le iau, nu tratează criza, ci doar o parte din efecte. De aceea, jucătorii financiari sunt nesiguri şi preferă să îşi limiteze investiţiile de tip speculativ, cu scopul de a-şi reduce riscurile.

"Acesta e un moment în care e de preferat să faci doar tranzacţii strict comerciale şi să cumperi instrumente de protecţie (hedging) pentru care să plăteşti o primă, decât să îţi asumi riscuri prea mari prin speculaţii", a mai spus Arnăutu.

El a explicat că piaţa valutară românească este corelată, în prezent, mai mult cu evoluţiile indicatorilor bursieri, a valutelor speculative şi a cursurilor monedei europene şi ale celei americane faţă de yenul japonez şi francul elveţian, şi în mai mică măsură cu evoluţia zlotului, a forintului sau a lirei turceşti.

Cursul afişat joi de Banca Naţională a României (BNR), de 3,2524 lei/euro, descrie o apreciere a monedei naţionale cu 135 lei vechi (0,41%) faţă de euro, de la 3,2659 lei/euro, cât era miercuri.

Joi dimineaţă euro era cotat la 3,2500-3,2630 lei/euro, faţă de nivelul de 3,2610-3,2630 lei/euro de miercuri seară, iar imediat după deschiderea şedinţei valutare locale moneda naţională s-a apreciat brusc la 3,2470-3,2490 lei/euro. Acest nivel a fost considerat de unele bănci convenabil pentru cumpărări de valută, motiv pentru care euro s-a apreciat la 3,26 lei, iar în jurul orei 11:30 cursul se stabilizase la 3,2530-3,2560 lei/euro. Până la 14:00, leul a recuperat teren până la 3,2430-3,2470 lei/euro.

Pe pieţele internaţionale, dolarul s-a depreciat uşor, în prima parte a zilei, de la 1,3534 la 1,3590 dolari/euro, iar în jurul orei 14:00, ora României, cotaţia era de 1,3582 dolari/euro. Cursul afişat joi de BNR arată o apreciere a monedei naţionale cu 244 lei vechi (1,01%) faţă de dolar, de la 2,4213 lei/dolar, cât era miercuri, la 2,3969 lei/dolar.

Evoluţia dolarului ar putea să fie influenţată de informaţiile ce vor fi anunţate joi despre şomajul din Statele Unite şi vineri despre comenzile noi de bunuri de folosinţă îndelungată şi despre vânzările de case noi din SUA.

Sursa: NewsIn