Vânzările Ferrari la nivel mondial au crescut cu 4,2% în primul semestru
Publicat la 30.10.2008, 15:07:06
Prima jumătate din cel mai dificil an pentru industria auto s-a încheiat pe plus pentru producătorul italian de maşini de lux. Potrivit directorului executiv al companiei, Amedeo Felisa, vânzările Ferrari înregistrate în primele şase luni din 2008 la nivel mondial s-au majorat cu 4,2% şi au depăşit 3.500 de autoturisme.
Veniturile nete ale companiei din Maranello s-au cifrat la 970 de milioane de euro şi au fost cu 20,5% mai mari decât în primul semestru al anului trecut. Profitul obţinut de Ferrari a crescut cu 62,4% şi a ajuns la 164 de milioane de euro. Aceste rezultate au fost obţinute de pe urma comercializării a doar trei modele, în diferite variante.
Cel mai ieftin Ferrari, cu preţuri de la 150.000 de euro în sus, este modelul F430. Vârfurile de gamă, 612 Scaglietti şi 599 GTB Fiorano, au preţuri care depăşesc 220.000 de euro cu TVA. Gamei actuale I se va alătura din ianuarie 2009 noul GT de două plus două locuri, California. Acest model a fost prezentat la începutul lunii octombrie la Salonul Auto de la Paris şi reînvie clasicul 250 California produs în 1957. Producţia anuală a noii maşini va fi de 2.500-2.700 de unităţi, ceea ce reprezintă o treime din producţia totală estimată pentru 2009.
Anul trecut, vânzările Ferrari la nivel mondial s-au cifrat la aproape 6.500 de unităţi. Pentru 2008, reprezentanţii companiei se aşteaptă să vândă mai multe maşini decât anul trecut, în ciuda conjuncturii internaţionale defavorabile. Mai mult, oficialii Ferrari au susţinut că producţia pentru următorii doi ani a modelului California este deja acoperită de cerere.
Începând cu mai 2008, Ferrari este reprezentat în România de Forza Rossa, companie care estimează că va vinde 15 autoturisme în acest an pe piaţa locală.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
