Vânzările Mazda din România au crescut în octombrie cu 77,2% faţă de perioada similară din 2007
Publicat la 04.11.2008, 14:18:32
Modelul care a contribuit în cea mai mare măsură la creştere vânzărilor din octombrie a fost Mazda2, cu 89 de unităţi comercializate, urmată de Mazda3 (59 de unităţi) şi Mazda6 (42 de unităţi). De asemenea, cele 22 de unităţi Mazda CX-7 comercializate pe parcursul lunii octombrie arată că în România, Mazda este percepută într-o mare măsură drept brand premium, potrivit reprezentanţilor companiei.
Cumulat, în perioada ianuarie – octombrie, cel mai bine vândut model a fost Mazda3, cu un total de 741 de unităţi, urmat de Mazda2 (728 de autovehicule), Mazda6 (391 de unităţi) şi CX-7 (313 de autovehicule).
"Toate modelele din gamă au o evoluţie bună. Astfel, am fost nevoiţi să revizuim în creştere obiectivul de vânzări stabilit iniţial pentru acest an, de la 2.000 la 2.500 de unităţi comercializate însă sunt sigur că vom depăşi chiar această ţintă, ajungând la un total de 2.700 de vehicule vândute în acest an", declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda România.
Acesta mai spune că reţeaua de distribuţie îşi va extinde aria de acoperire, un nou dealer Mazda urmând să îşi deschidă porţile în următoarele luni – Anvelo Centre din Oradea. Astfel, numărul total de puncte de vânzare Mazda în România ajunge la 16.
Mazda vrea să vândă pe piaţa autohtonă între 6.500 şi 8.000 de maşini în anul 2015, prin extinderea reţelei de distribuţie, care va ajunge la 30 de show-room-uri până în acel an, au declarat, recent, pentru NewsIn, reprezentanţii Mazda România.
Sursa:NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
