In acelasi timp, magazinele online de profil, cum sunt cele de jucarii sau cadouri, spre exemplu, au avut vanzari mai mari cu peste 20% comparativ cu o saptamana obisnuita, potrivit analistilor. Astfel, anul trecut, Pcfun inregistra in perioada Pastelui vanzari cu 35% mai mari comparativ cu prima saptamana a lunii aprilie.Anul acesta, “Pastele a fost o perioada lipsita de cresteri semnificative. De altfel, preconizasem ca nu vor fi cresteri importante de vanzari. Tinand cont si de specificul tendintelor de cumparare de Paste, cu precadere spre segmentul alimentar si produse specifice sarbatorilor, cred ca toata piata de comert online IT a fost lipsita de cresteri semnificative.
La PCfun, vanzarile nu le-au depasit cu mult pe cele dintr-o saptamana normala a anului”, a declarat pentru Business Standard Marius Ghenea, presedintele Fit Distribution. Si Cel.ro, al doilea jucator de pe piata retailului online din Romania, a avut in perioada Pastelui vanzari mai scazute. “Pana acum, luna aprilie este mai slaba decat luna martie.
Anul trecut, de Paste, aveam cresteri de aproximativ 50-60% comparativ cu perioada de dinainte”, a declarat Gabriela Muntean, director executiv al Cel.ro. Market Online a inregistrat anul acesta vanzari mai scazute cu aproximativ 50% comparativ cu primele luni ale lui 2008. Pentru PC Garage, vanzarile au scazut cu aproximativ 5% in perioada Pastelui, precizeaza reprezentantii companiei.





