Pe segmente, la şase luni se înregistrează o scădere de 51,3% la autoturisme, 70.610 unităţi faţă de 144.935 în 2008, 72,9% la vehicule comerciale, 7.912 unităţi faţă de 29.179 în 2008, şi 76,3% la minibuze şi autobuze, 538 unităţi faţă de 2.271 în 2008.
Vânzările de autoturisme autohtone au înregistrat un declin al vânzărilor de aproape 53%, de la 45.742 de unităţi comercializate în semestrul întâi 2008, la 21.542 în primele şase luni din 2009.
De asemenea, vânzările autoturismelor din import au scăzut cu 50,5%, în primele şase luni, însă în luna iunie scăderea a fost 61,4%, cea mai mare de până acum din cele şase luni. Astfel, în luna iunie s-au comercializat doar 7.900 de autoturisme, în timp ce în iunie 2008 numărul acestora depăşea 20.400. Numărul total al autoturismelor de import vândute în primele şase luni se ridică la 49.068 unităţi, mai puţin cu 53.125.
Dacia, cu cele 23.158 unități raportate (atât autoturisme cât şi vehicule comerciale), ocupă în continuare primul loc, cu o cotă de piaţă de 29,3%, fiind urmată de Hyundai, cu 6.420 unităţi, 8,1% cotă de piaţă, Volkswagen, 6.065 unităţi, 7,7% cotă de piaţă, Renault cu 5.759 unităţi, 7,3% cotă de piaţă, Ford, 4.735 unităţi, cu 6% cotă de piaţă, şi Skoda, 4.441 unităţi şi o cotă de piaţă de 5,6%.