Asteptari de 4.000 de spectatori la varianta romaneasca a Live Earth, rezultate aproape nule. Prima zi a evenimentului care isi propune sa atraga atentia asupra distrugerii planetei, si care in alte capitale ale lumii aduna mii de oameni, s-a dovedit un esec la Bucuresti.
Prezenta romanilor la Romexpo, locul de desfasurare a concertelor, a fost de aproximativ 200 de persoane. Drept comparatie, organizatorii Live Earth spera sa aiba un public international de doua miliarde de oameni, la concerte sau in fata televizoarelor, in mai mult de 120 de tari din intreaga lume. Scopul evenimentului este de a atrage atentia lumii despre efectele incalzirii globale si a poluarii.
Bucurestenii nu s-au aratat foarte interesati de recitalurile Iris, Phoenix, Compact, Directia 5, Holograf sau Voltaj, preferand, mai degraba, sa stea acasa. De altfel, organizatorii au pus prezenta redusa pe seama caniculei, nicidecum pe lipsa unor trupe de renume international. Singurul nume cu rezonanta este Robert Plant, fostul solist Led Zeppelin, care a avut un recital aseara. "Eu cred ca vor fi in jur de 4.000-5.000 de spectatori in fiecare seara si sper ca toti sa se simta foarte bine", declara pentru NewsIn Dorian Ciubuc, organizator al evenimentului. In contextul prezentei reduse a spectatorilor, Ciubuc a dat vina pe caldura. Si asta in ciuda faptului ca, spune el, a ales trupe foarte iubite de publicul roman, care pot interpreta live: "O prestatie cum este normal sa fie, pentru ca nu vrem sa oferim conserve spectatorilor. In plus, imi sunt si prieteni".
Desi la Bucuresti numarul celor prezenti a fost redus in prima zi, artistii au promis ca vor mai participa la astfel de evenimente "nobile".



