"În opinia noastră sistemul fiscal a ajuns într-un punct în care interesele statului în colectarea veniturilor, interesele mediului de afaceri în a avea o politică fiscală cât mai primitoare pentru iniţiativele de investiţii şi fireşte, cele ale contribuabililor, persoane salariate sau beneficiare ale sistemului a ajuns într-un anume punct de echilibru astfel încât aceasta ne permite să consacrăm acest principiu", a spus Vosganian.

"Viziunea fiscală" a guvernului României în aceşti ani se concentrează pe "stabilitatea fiscală în condiţiile creşterii veniturilor bugetare".

"În acest an intenţionăm să nu majorăm impozitele fundamentale, vom continua politica de relaxare fiscală şi în acelaşi timp avem în vedere creşterea veniturilor bugetare", a subliniat ministrul.

Aceste direcţii ale politicii fiscale, a explicat Vosganian, vor putea fi urmate prin menţinerea impozitelor fundamentale şi prin reducerea altora. Astfel, vor fi reduse contribuţiile de asigurări sociale până la 39,5% şi va fi unificat impozitul pe dividente, la 10%, atât pentru rezidenţi cât şi pentru străini.

Chiar în condoiţiile în care nu s-a operat o majoare a impozitelor, a mai spus ministrul, veniturile bugetare au crescut spectaculos în primele patru luni ale acestui an. "Avem o creştere a veniturilor ca procent în PIB pe primele patru luni ale anului de la 9,8% în 2007, la 14,1% în 2008", a subliniat Vosganian.

În privinţa criticilor la adresa cotei unice, venite în ultima perioada în special din partea PSD, ministrul Vosganian a argumentat că aceasta a dus, în perioada 2004-2007 la o creştere de peste două ori a veniturilor din impozitul pe salarii şi profit. "Impozitul pe salarii şi venit a fost în 2004 de 7,1 miliarde lei, în 2007 a ajuns la 14,4 miliarde lei şi va ajunge în 2008 la 18 miliarde de lei. Practic în trei ani impozitul pe venit s-a dublat, urmând să crească de 2,5 ori pe perioada acestui mandat. Impozitul pe profit a fost 6,48 miliarde lei în 2004. A urcat la 11 miliarde de lei în 2007 şi este prognozat să ajungă la 14,5 miliarde de lei în 2008. Avem o creştere de 2,3 ori", a spus Vosganian.

Câştigul românilor din această relaxare fiscală în perioada 2005-2008 este de circa 16 miliarde de euro, subliniat ministrul. "În 2007 aveam 16% la prfit şi la venit, în vreme ce în 2004 aveam 25% impozit pe profit şi o medie de impozit pe salariu de 27%. În anul 2005 românii au câştigat 3,7 miliarde de lei impozit pe profit şi 4,8 miliarde de lei impozit pe venit. În 2006 s-a ajuns la 5,1 miliarde lei impozit pe profit şi 5,1 miliarde lei impozit pe venit. În 2007, 7,1 miliarde lei impozit pe profit şi 7,4 miliarde lei impozit pe venit", a spus acesta.