"Opinia noastră rămâne neschimbată. Am reunit, de altfel, pentru ora 16,00, grupurile noastre parlamentare pentru a avea o poziţie comună. Am şi discutat şi cu liderul deputaţilor, domnul Stănişoară (Mihai Stănişoară -n.r.), să vedem dacă USL îşi mai menţine observaţiile, modificările la statut. De fapt, nici nu ştiu dacă întregul USL pentru că poziţia PNL e alta, bate în retragere prin declaraţiile domnului Antonescu. Deci, noi nu dorim sub nicio formă întărirea imunităţii parlamentare, dimpotrivă. Repet, însă, vom avea o poziţie politică şi juridică după reunirea grupurilor noastre parlamentare de la ora 16,00", a precizat Blaga, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.
Vasile Blaga: PDL nu susţine sub nicio formă întărirea imunităţii parlamentare
Publicat la 21.01.2013, 09:33:34
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
