money.ro
Actualitatemoney.ro

Vasile Dancu (PSD): Am cazut la unele intelegeri cu presedintele Basescu

Publicat la 29.05.2007, 13:24:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vasile Dancu (PSD): Am cazut la unele intelegeri cu presedintele Basescu

Discuţia dintre preşedintele Traian Băsescu şi PSD, de luni, a fost una interesantă şi oarecum surprinzătoare, a declarat Vasile Dâncu, vicepreşedinte PSD, invitat marţi, la The Money Channel. "Am căzut la unele înţelegeri, dar nu legate de Guvern, nu legate de programe, nu legate de alianţe", a precizat liderul social-democrat.

"PSD nu e legitim să intre la guvernare"

Vasile Dâncu a spus că la consultările de luni, de la Cotroceni, s-a discutat atât agenda PSD cât şi agenda preşedintelui Băsescu. "Săptămâna viitoare, preşedintele a anunţat că vor avea loc alte tipuri de consultări, alte tipuri de negocieri, privind calitatea guvernării şi un eventual nou Guvern. Acum, am discutat despre votul uninominal, am fost cu toţii de acord că acest proiect trebuie finalizat până la 30 iunie", a precizat Dâncu.

Vicepreşedintele PSD a declarat că partidul nu intenţionează să intre la guvernare, în pofida declaraţiilor preşedintelui PSD, Mircea Geoană. "Nu intrăm la guvernare, nimic nu ne recomandă să o facem. Nu suntem legitimi să cerem să intrăm la guvernare, am pierdut alegerile pentru că am abordat o strategie greşită", a spus Dâncu.

Dâncu: "Mingea se află în terenul PD"

Liderul social-democrat a explicat că PD merge pe ideea anticipatelor, iar preşedintele Băsescu vrea, cu prioritate, votul uninominal. Dâncu a precizat că aceste două iniţiative sunt contradictorii şi că nu pot avea loc în acelaşi timp.

"Am senzaţia că mingea se află în terenul PD în acest moment, pentru că ei au ieşit învingători în sondaje în ultima vreme, ei pot îngropa securea războiului. Ei vor alegeri anticipate, motivaţi de cifrele din sondaje, dar asta ar anula votul uninominal", a subliniat strategul PSD. El a amintit că România are o problemă cu absorbţia fondurilor europene şi că trebuie să se concentreze în această direcţie.

"În luna iunie 2006, aveam un grad de absorbţie de 4%, deci nu cred că în acest an vom depăşi 10%. Problema nu este acest an, problema este anul viitor. Dacă ne apucăm de anticipate, vom rata planificarea bugetară pentru anul viitor, iar, în mare măsură, politicienii nu sunt conştienţi de acest lucru. Am, însă, senzaţia că preşedintele Băsescu e conştient de acest lucru", a mai spus Vasile Dâncu.

Ameninţarea PD, cu moţiunea, strategie de negociere 

Vasile Dâncu a precizat că o eventuală moţiune de cenzură, lansată de PD împotriva cabinetului Tăriceanu, nu va avea succes fără susţinerea PSD. Pe de altă parte, el a mai spus că moţiunea PD este o strategie de negociere.

"Ameninţarea cu moţiunea este o încercare de maximizare a negocierii, pentru că nu are obiect, nu e legitimă. Tot ce poate ea să facă este, eventual, să critice cele 2 luni de guvernare ale cabinetului Tăriceanu 2", a subliniat liderul PSD.

PE ne pregăteşte o clauză?

Dâncu a avertizat asupra unor eventuale reacţii externe dure faţă de România, care s-ar putea face auzite săptămâna viitoare şi care ar putea activa o clauză pentru România. "Cred că o să începem să ne speriem începând de săptămâna viitoare, vom avea şi nişte semnale externe, care s-ar putea să nu fie foarte bune pentru noi. Prin Parlamentul European am auzit de activarea unei clauze pentru România, dar nu este nimic sigur", a precizat Vasile Dâncu.

Liderul PSD a luat, totuşi, în discuţie un nou Guvern, care să se ocupe de proiectele urgente cum ar fi schimbarea Constituţiei şi alegerile europarlamentare. "Cred că, în această vară, va trebui să gândim un guvern care să se ocupe de modificarea Constituţiei, de viitoarele alegeri. Nu ne trebuie un guvern de tehnocraţi pentru că va avea nevoie de susţinere, dar nici un guvern de politruci", a spus Dâncu.

El a mai declarat că un viitor Guvern va trebui format din partidele puternice din România, incluzând PSD-ul. "Văd două-trei partide care să formeze un asemenea guvern, partide puternice: PSD, PD, UDMR", este de părere vicepreşedintele social-democrat.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite