Peste 750 de fosti salariati ai SC Mecanica SA Vaslui, societate intrata in lichidare judiciara cu mai bine de patru ani in urma, primesc zilele acestea salariile restante cuvenite, adica aproximativ 3.600 de lei de persoana, cele 12 salarii compensatorii, conform Contractului Colectiv de Munca.
Potrivit directorului Management Reorganizare Lichidare SRL Iasi, Dumitru Lazar, suma totala se ridica la 2.787.632 de lei, reprezentand echivalentul a 12 salarii compensatorii, conform contractului colectiv de munca. Acordarea platilor se face in baza Legii 85, privind procedura insolventei, care a suferit modificari si s-a putut realiza astfel un nou tabel al creditorilor societatii.
SC Mecanica SA Vaslui dispune de depozitele necesare pentru efectuarea platilor compensatorii, care se va realiza numerar sau conturi bancare, catre toti fostii salariati. Din cauza formalitatilor bancare, repartizarea platilor restante se desfasoara anevoios. Oamenii asteapta ore in sir pentru a primi sumele la care au dreptul si spun ca nu se mai asteptau sa-si primeasca drepturile banesti.
Din cele peste 750 de persoane trecute pe liste, aproximativ 50 sunt in diferite stadii de judecata cu unitatea si sunt nevoiti sa astepte decizia instantei, pentru a primi bani. Pentru persoanele plecate din tara , plata sumelor compensatorii se va face doar pe baza unei procuri.


