Niculina Stoican a primit finațare nerambursabilă de aproape 73.000 euro Solista de muzică populară Niculina Stoican cântă muzică ”de pahar”, dar face bani din vânzarea apei minerale, indispensabilă unui șpriț bun. Artista (49 ani) are propriul brand și propria fabrică de îmbuteliat apă, deschisă cu fonduri europene (a primit  72.956 euro, sumă nerambursabilă). Apa provine din Izverna-județul Mehedinți, locul de baștină al artisticei care-și laudă apa drept una ce are calități extraordinare pentru organism, apropaite cu cele ale apei alcaline. Apa artistei, minerală și plată, se găsește în multe rețele de marketuri, mai nou, fiecare bax este însoțit de un cd al artistei. Sursa de îmbuteliere pentru apa Linna este apa peșterii de la Isverna, un loc care a fost explorat și de Jacques Yves Cousteau. Andreea Bănică recomandă apa deși vedeta nu poate să bea așa ceva Pe Andreea Bănică o putem întâlni și pe eticheta unei ape plate. Deși chiar ea a recunoscut că nu poate să bea apă plată. Solista și fiica sa recomandă respectiva apă ai cărei îmbuteliatori susțin că este indicată pentru prepararea mâncării bebelușilor. ”Știu că apa nu are gust, dar chiar și așa insipidă, eu nu pot să o consum. Dacă beau apă, am senzația că îmi e rău”, a recunoscut pe blogul său solista ce ne zâmbește de pe rafurile supermarketurilor îndemându-ne să cumpărăm respectiva apă. Și Simona Halep și-a asociat imaginea cu cea a unui important îmbuteliator de apă de pe piața românească dar și cu acțiunile unei fundații care au făcut importante donații materinităților din România din vânzările respectivului produs. De asemenea, marea noastră campioană Gabriela Szabo a fost imaginea unui important brand de apă de pe piața românească. [caption id="attachment_362084" align="alignnone" width="300"]Andreea Banică și Niculina Stoican Andreea Banică și Niculina Stoican[/caption]