Săptămâna de foc pentru români, caniculă ce ne aduce aminte, prin vocile specialiștilor în sănătate, să bem apă. Și câteva cunoscute vedete trâmbițează același sfat însă, cu un interes hotărât. Propun hidratarea cu propriile mărci de apă îmbuteliată.
Pentru unii afacere, pentru alții asociere de imagine, Money.ro îi prezintă pe câțiva români cunoscuții care câștigă bani din vândut apă.
Solista de muzică populară Niculina Stoican potolește și pofta de horit, dar și setea. Artista are propria fabrică de îmbuteliat apă, pe care a deschis-o accesând fonduri europene (a primit o finanțare de circa 73.000 euro). Apa provine din Izverna-județul Mehedinți, locul de baștină al artisticei care-și laudă apa drept una ce are calități extraordinare pentru organism, apropiate cu cele ale apei alcaline. Apa artistei, carbogazoasă și plată, se găsește în multe rețele de magazine. Au fost și promoții, anumite loturi de colete de apă fiind însoțite de un cd al artistei.

Pe Andreea Bănică o putem întâlni și pe eticheta unei ape plate. Solista și fiica sa recomandă respectiva apă ai cărei îmbuteliatori susțin că este indicate pentru prepararea mâncării bebelușilor. ”Știu că apa nu are gust, dar chiar și așa insipidă, eu nu pot să o consum. Dacă beau apă, am senzația că îmi e rău”, a recunoscut pe blogul său solista ce ne zâmbește de pe rafurile supermarketurilor îndemându-ne să cumpărăm respectiva apă.







