Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a ameninţat că va opri livările de petrol către Statele Unite ale Americii în cazul în care SUA vor continua, conform spuselor acestuia, să "atace" Venezuela prin intermediul companiei Exxon Mobil.
Liderul anti-american, preşedinte al unui important exportator de petrol către SUA, a declarat că "agresiunea" americană ar putea duce la scumpirea petrolului până la 200 dolari pe baril. Disputa lui Chavez cu cea mai mare companie americană privind compesanţiile cerute după procesul de naţionalizare din 2007 a unui important proiect energetic deţinut de Exxon Mobil în Venezuela a contibuit la majorarea preţurilor petrolului.
Administraţia preşedintelui Bush s-a distanţat de ofensiva legală a grupului Exxon, care a câştigat, prin intermediul unui tribunal internaţional, îngheţarea unor active deţinute de compania petrolieră naţională a Venezuelei, PDVSA, în valoare de 12 miliarde dolari.
"Dacă ne îngheţaţi activele noastre şi ne produceţi pagube, atunci vă vom răni. Ştiţi cum? Nu vom mai trimite petrol către America, domnule Bush", a declarat Chavez cu ocazia show-ului săptămânal televizat propriu.
Sursa: NewsIn
Venezuela ameninţă Statele Unite ale Americii cu sistarea livărilor de petrol
Publicat la 11.02.2008, 06:39:25
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
