Venituri stabile pentru Enel în 2011. Compania a anunțat o cifră de afaceri de 900 de milioane de euro. Compania a mai anunțat că va pune în funcțiune capacități de producție bazate pe energia eoliană de 180 de megawați, care se adaugă la o sută de megawați conectă la rețea în 2011. In privința intenției de a construi centrale electrice la Brăila și Galați, Carlo Tamburi, şeful diviziei internaționale a Enel, a declarat că nu există deocamdată planuri concrete pentru demararea investițiilor.
Decizia finală va fi luată după clarificarea situației unor companii de stat din domeniu și a stabilizării cadrului legal, a mai precizat Tamburi. Acesta a mai spus și că Enel nu are intenția de a cumpăra acțiuni ale propriilor firme din portofoliul Fondului Proprietatea. Compania deține distribuția de energie din sudul Munteniei inclusiv București, Dobrogea și Banat și dezvoltă parcuri eoliene în Dobrogea și Banat. Enel derulează în prezent un program de investiții în valoare de 750 de milioane de euro pe parcursul a cinci ani pentru modernizarea infrastructurii din Banat, Dobrogea și Muntenia Sud. Din acest plan face parte și instalarea de contoare inteligente, care pot transmite in timp real date privind consumul.



