"Din primele estimari pe luna aprilie, ne asteptam ca veniturile bugetare sa fie mai mari cu 3 miliarde de lei fata de luna martie, cand s-au incasat la buget 12,06 miliarde lei, iar cheltuielile pe aceasta luna vor fi de circa 16 miliarde lei", au afirmat reprezentantii guvernului.
Potrivit surselor citate, deficitul bugetar estimat pe primele 4 luni ale anului este de 1,65% din produsul intern brut (PIB), putand ajunge la maximum 1,7% din PIB, pe fondul cresterii incasarilor bugetare din plata CAS-ului si a impozitul pe profit.
"Ne asteptam ca in aprilie cheltuielile sa fie mai mari decat veniturile cu 800 milioane lei, respectiv 0,15% din PIB, sau in cel mai rau caz cu 0,2% din PIB, putin peste 1 miliard lei, la un PIB de 531,25 miliarde lei in 2009", au precizat sursele guvernamentale. Reprezentantii executivului au adaugat ca in aceste conditii, "adancirea deficitului va fi foarte mica".
Deficitul bugetar s-a plasat la 7,925 miliarde lei, respectiv 1,5% din PIB pe primele trei luni ale anului, potrivit declaratiilor din pe 29 aprilie ale ministrului de finante, Gheorghe Pogea.
Veniturile totale au insumat 38,06 miliarde lei in primul trimestru, in scadere cu 5,5% (2,2 miliarde lei) fata de acelasi interval din 2008, cand nivelul incasarilor a fost de 40,26 miliarde lei. Totodata, cheltuielile totale au fost de 45,98 miliarde lei in primele trei luni ale acestui an, mai mari cu 14% (5,66 miliarde lei) comparativ cu primul trimestru din 2008, cand nivelul acestora a fost de 40,32 miliarde lei.





