money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Veniturile totale ale ATE Bank România au avansat cu 50% anul trecut

Publicat la 27.03.2010, 13:39:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Veniturile totale ale ATE Bank România au avansat cu 50% anul trecut
ATE Bank România a obţinut anul trecut un profit net de 2,8 milioane lei, în scădere cu 15% faţă de rezultatul raportat în 2008, în condiţiile în care atât costurile cât şi câştigurile legate de provizioane au sporit de peste două ori, relevă raportul financiar al băncii. Veniturile din provizioane pot fi explicate prin mai multe feluri: dacă banca a provizionat prea agresiv în trecut, dacă un client restanţier a devenit bun-platnic sau dacă banca a executat anumiţi creditori rău-platnici.

Veniturile totale ale băncii au avansat cu 50% anul trecut, până la 174 de milioane de lei. Tot cu circa 50 de procente s-au majorat şi cheltuielile totale ATE Bank România, ajungând la 170 de milioane de lei, faţă de 111,4 milioane de lei în 2008.

Veniturile din activitatea de provizionare au urcat anul trecut la 63,3 milioane de lei, de la 28,7 milioane lei în 2008, în timp ce costurile legate de provizioane s-au majorat tot de peste două ori până la aproape 63 de milioane de lei.

Activele băncii au ajuns la sfârşitul anului 2009 la 1,45 miliarde lei, în creştere cu 46% faţă de nivelul de la finalul lui 2008.

La sfârşitul anului soldul creditelor trecut ajunsese la 896 de milioane de lei, în creştere cu aproape 50% faţă de 31 decembrie 2008. Banca a precizat că anul trecut s-a remarcat o creştere a ponderii creditelor în euro, a căror valoare s-a dublat, în timp ce împrumuturile în lei au pierdut teren.

Potrivit raportului ATE Bank, creditul ipotecar a avut cea mai agresivă dinamică în 2009, ajutat şi de programul Prima Casă. Banca înregistra în bilanţ la sfârşitul anului trecut credite ipotecare în valoare de 43 de milioane de lei, de aproape trei ori peste soldul de la finele lui 2008. Subsidiara locală a instituţiei elene ATE Bank era, la sfârşitul anului trecut, a 25-a bancă din România, cu o cotă de piaţă de 0,4%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite