money.ro
Techmoney.ro

Veniturile Romtelecom au scăzut în 2010 cu 7,2%

Publicat la 25.02.2010, 10:49:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Veniturile Romtelecom au scăzut în 2010 cu 7,2%
Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixă de pe piaţă a raportat anul trecut venituri de 807,7 mil. euro, în scădere cu 7,2 procente, în timp ce profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare a fost 252,4 mil. euro, nivel apropiat de rezultatul din 2008.

Reprezentanţii companiei au precizat că în ciuda presiunilor puternice din piaţă, rata de scădere a veniturilor a fost stabilizată. Cât priveşte profitul, datorită unui control riguros al costurilor, Romtelecom a înregistrat doar o uşoară scădere de 1,2%, nivelul EBITDA atingând 32,3%, la finalul anului trecut. Compania a pierdut 7,4% din clienţii de telefonie fixă, numărul acestora ajungând la 2,7 milioane.

Romtelecom a încheiat anul trecut cu 807 mii de clienţi pe segmentul de internet broadband, în creştere cu 24,1%, iar numărul contractelor de televiziune prin satelit a crescut cu 37,5% la 884 de mii. În acest an, Romtelecom a anunţat că se va concentra pe dezvoltarea infrastructurii de fibră optică, la nivel naţional pentru creşterea vitezelor la internet.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite