Verificare valabilitate RCA. Cum poți să vezi online când îți expiră asigurarea auto
Publicat la 27.05.2021, 20:10:49
Pentru a circula pe drumurile publice șoferii trebuie să aibe valabilă neapărat asigurarea RCA. În caz contrat, aceștia se pot alege cu o amendă, iar acest lucru nu este pe placul nimănui.
Mai exact, dacă ești oprit de polițiști pentru un control de rutină, lipsa asigurării RCA se amendează cu o sumă între 1.000 de lei și 2.000 de lei. Această sancțiune este prevăzută în articolul 37, aliniatul 9 din Legea 132/2017 privind asigurările auto.
Potrivit acestui articol, polițiștii ”vor decide reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării”.
Totodată, dacă asigurarea RCA este expirată de mai mult de trei luni, polițiștii pot dispune suspendarea înmatriculării mașinii. În acest caz, dacă șoferul nu prezintă dovada încheierii unei polițe RCA în termen de 30 de zile de la data constatării, autovehiculul poate fi radiat din circulație. Autoritățile au inclusiv dreptul de a confisca mașina.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.


