În primele trei trimestre ale acestui an, afacerile Ves Sighişoara s-au cifrat la 24,7 milioane lei (5,8 milioane euro), în scădere cu 20% faţă de nivelul consemnat în intervalul echivalent din anul precedent, de 30,9 milioane lei.
Compania are în prezent un capital social de 9,33 milioane lei, divizat în 93,31 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. Potrivit ultimelor raportări, acţionarii principali ai companiei sunt Idifta Bucur, cu 11,54% din capital, şi casa de brokeraj WBS România, cu 11,57% din acţiuni. Farcaş Alexandru controlează 8,07% din acţiuni, în mod concertat cu firma Chimsport SA.
Acţiunile producătorului de vase emailate Ves Sighişoara se tranzacţionează din mai 2008 la categoria a doua a pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), după transferul de pe piaţa Rasdaq, sub simbolul VESY.
Valoarea de piaţă a companei este de 7,6 milioane lei (1,77 milioane euro), conform cotaţiei de 0,0815 lei/acţiune, stabilită în cadrul şedinţei bursiere de marţi.