Vedetă cu multe succese muzicale de top, Vescan a dispărut total din lumea muzicală. Timp de aproape trei ani nu s-a știut mai nimic de artistul premiat la Romanian Music Awards și asta pentru că solistul și compozitorul s-a confruntat cu o boală dificilă, ce l-a făcut de nerecunoscut.
Daniel Leonard Vescan (35 de ani) s-a confruntat cu o sinuzită puternică, capul fiindu-i puternic inflamat. Artistul care a scos multe melodii cu Feli, Kamelia, Alina Eremia, Noptea Târziu ori Florin Ristei a trecut prin luni de spaimă, la controale și investigații medicale, iar tratamentele nu și-au făcut efectul.
Vescan, după 3 ani în care nu a mai cântat: ”Frica cea mare e să-mi văd videoclipurile de mare succes și eu să fiu în spital”
”Mi s-a activat o sinuzită din copilărie. A trebuit să fac și o tomografie cu substanță de contrast. Ce n-aș vrea niciodată în viața asta e să-mi văd videoclipurile de mare succes și eu să fiu în spital”, a spus Vescan care, odată cu boala ce l-a transformat, i-a pierit și pofta de a se promova, de a apărea pe platformele sociale, și s-a detașat chiar și de telefon. ”Ăsta a fost singurul lucru urât, real, care s-a întâmplat în aștia doi ani și jumătate care m-a oprit de la muzică”, i-a spus Vescan lui Cătălin Măruță.
Revenirea artistului după 3 ani de pauză a fost salutată de public, primul său ”semn” muzical, melodia ”Iartă-mă lume” având 3 milioane de vizualizări YouTube.



