Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) şi Ministerul Sănătăţii au căzut de acord asupra unor măsuri care vor încuraja consumul de medicamente generice, asigurând, în acest fel, accesul populaţiei la tratament cu preţ accesibil în condiţii de eficienţă economică.
Aceste măsuri includ introducerea calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamentele ieşite de sub brevet şi echivalentele lor generice şi revizuirea sistemului de stabilire a preţului pentru medicamentele generice.
Conform celor agreate, Ministerul Sănătăţii va publica săptămâna viitoare în procedură de transparenţă decizională un proiect de modificare a mecanismului de plată a taxei clawback, bazat pe calculul diferenţiat al contribuţiei pentru medicametele ieşite de sub brevet şi echivalentele lor generice în raport cu medicamentele originale aflate sub protecţia brevetulu, scrie Capital.
În plus, până la 1 decembrie 2013, va fi adoptată o nouă modalitate de stabilire a preţurilor la medicamentele generice care să elimine discriminarea aplicată medicamentelor generice prin dubla referenţiere a preţului prin compararea concomitentă cu 12 ţări de referinţă şi raportarea constantă la 65% din preţul medicamentului original, chiar şi după expirarea brevetului acestuia din urmă.

