Potrivit unui nou proiect de regulament de creditare emis de BNR, şi creditul în valută pentru achiziţionarea/construcţia de locuinţe ar fi urmat să fie afectat, banca centrală impunând un avans de 30%, pentru finanţările în euro. În plus, solicitantul unui credit de locuinţă urma să fie supus unui test de stres care urma să ia în calcul scenarii de curs valutar şi de dobândă, care reduc semnificativ gradul de îndatorare şi, implicit, valoarea creditului ce poate fi accesat.
Chemaţi să-şi prezinte observaţiile faţă de proiectul BNR, bancherii comerciali şi-au arătat rezervele faţă de unele prevederi din proiectul de regulament, iar Gheţea a anunţat, cu ceva timp în urmă că instituţiile de credit au transmis BNR o serie de propuneri pentru a fi discutate cu oficialii băncii centrale.
Acesta a refuzat să ofere detalii suplimentare, dar spune că negocierile actuale indică faptul că împrumuturile pentru locuinţe ar putea scăpa de constrângerile propuse în proiectul de lege. Pe de altă parte, fiind preşedintele unei bănci care are acces la resurse în moneda locală, Gheţea spune că ar fi bucuros ca Prima casă să se dea doar în lei.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spune că la un moment dat s-a discutat la nivel european despre interzicerea creditului pentru persoane fizice în monedă străină, după ce ani de zile, înainte de criza financiară, acest lucru era de neconceput.
Acesta dă însă indicii că românii ar puta în continuare să contracteze credite în euro pentru că în acest moment nu există suficiente resurse în lei pentru a acoperi finanţarea creditelor pe termen lung. Ne lipsesc nişte fonduri de pensii puternice, care să ofere resursele pe termen lung. Astfel, nu avem substitut în moneda naţională pentru creditele pentru locuinţe în valută.
Clienţii trebuie informaţi însă în privinţa riscului valutar, risc care trebuie inclus corect în dobândă. Pe de altă parte, Isărescu spune că băncile ar trebui să mai scadă din costul creditelor în lei.
În acest moment, un credit în euro este mult mai ieftin decât unul în valută. Doar diferenţa dintre dobânda cheie a BCE şi cea a BNR este de 4,85 pp, ceea ce atârnă greu la rata lunară pentru un împrumut pe termen lung.
Gheţea spune că pe o perioadă de un an-un an şi ceva, dobânzile la lei ar putea să scadă cu 2 puncte procentuale, şi că există un spaţiu mai mic pentru ca băncile să reducă dobânzile la actuala dobândă cheie.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.