Vești proaste pentru milioane de familii din România. Este vorba despre valoarea alocațiilor.

Alocațiile de stat pentru copii vor rămâne la același nivel și în anul 2026, în contextul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Ilie Bolojan.

Este al doilea an consecutiv în care aceste drepturi bănești nu vor fi indexate, ceea ce înseamnă o pierdere reală de putere de cumpărare pentru părinți și copii, mai ales în condițiile unei inflații persistente.

Ultima majorare a alocațiilor a avut loc în ianuarie 2024, când s-a aplicat o creștere de 13,8%. De atunci însă, alocațiile au fost blocate la același nivel, iar ordonanța „trenuleț” adoptată la finalul lui 2024 a anulat automat actualizarea pentru 2025.

Acum, prin Legea nr. 141/2025 privind măsurile fiscal-bugetare, s-a stabilit clar că alocațiile nu vor crește nici în 2026. Se mențin exact la nivelul din luna decembrie 2025, fără nicio ajustare la costurile reale ale vieții.

Ce valoare au alocațiile pentru copii

În prezent, copiii sub 2 ani primesc 719 lei pe lună, sumă valabilă și în cazul copiilor cu handicap până la 18 ani. Ceilalți copii, cu vârste între 2 și 18 ani, precum și elevii majori înscriși la liceu sau școală profesională, primesc 292 de lei lunar. Sumele, deși vitale pentru multe familii, nu țin pasul cu scumpirile accelerate și cu noile realități economice.

Autoritățile au anunțat că plata alocațiilor se va face fără întârzieri, începând cu data de 1 august 2025. În Capitală, părinții ar trebui să primească banii cel târziu până pe 8 august, fie prin transfer bancar, fie prin mandat poștal. Totuși, stagnarea valorii acestor beneficii generează îngrijorare și nemulțumire, mai ales în rândul părinților care sperau la o actualizare anuală, așa cum fusese prevăzut inițial.

Blocarea majorărilor afectează în special familiile cu venituri mici, pentru care alocația reprezintă un sprijin esențial. În lipsa unei creșteri în 2026, presiunea financiară pe bugetul gospodăriilor va deveni și mai accentuată, în timp ce costurile cu educația, sănătatea și alimentele continuă să crească.