money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Vestul Capitalei este cel mai dezvoltat şi solicitat din punct de vedere al segmentului logistic

Publicat la 12.05.2008, 10:53:53

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vestul Capitalei este cel mai dezvoltat şi solicitat din punct de vedere al segmentului logistic
Urmărește money.ro pe Google News

Zonă de vest a Capitalei este cea mai dezvoltată din punct de vedere al segmentului logistic şi totodată cea mai solicitată, iar chiriile pentru spaţii de depozitare cu suprafeţe sub 5.000 mp se situează între 4,5 – 5,5 euro/mp, susţin analiştii imobiliari ai companiei DTZ Echinox.

Mihai Fălcuţă, consultant în cadrul departamentului industrial al DTZ Echinox consideră că zona de vest a Capitalei primează şi datorită localizării acesteia pe culoarul IV Pan-European şi deschiderii către restul ţării şi către Europa de Vest, dar şi datorită prezenţei unei infrastructuri bune în această zonă. Reprezentanţii companiei mai spun că în mare parte chiriile pentru spaţii de depozitare cu suprafeţe sub 5.000 mp se situează între 4,5 – 5,5 euro/mp.

"Nivelul mediu al chiriilor pentru spaţii de depozitare de peste 5.000 mp s-a stabilizat în intervalul de 4-4,5 euro/mp, variind în funcţie de specificul, localizarea şi facilităţile oferite. Pentru suprafeţe mai mari de 10.000 mp, acest interval se modifică între 3,7-4,3 euro /mp/lună", susţine directorul departamentului industrial al DTZ Echinox, Rodica Târcavu.


Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite