Documentul, primit la solicitarea MEDIAFAX, relevă că, în 2009, Boc a primit o farfurie de porţelan decorată (cu o valoare aproximativă de 100 euro) de la preşedintele Adunării Naţionale a Ungariei, un borangic brodat (tot 100 euro) de la preşedintele Serbiei, o ramură de măslin argintată (80 euro) de la preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Republicii Cipru, un stilou şi blocknotes argintat pentru birou (200 euro) de la regele Iordaniei, o farfurie de porţelan (150 euro) de la prinţul Albert II de Monaco, o mapă din piele (100 euro) de la ministrul Economiei din landul Baden-Württemberg, un bol argintat (150 euro) de la preşedintele Senatului Canadei, un vas de ceramică (200 euro) de la prinţul Charles de Wales, o oglindă cu ramă de argint (70 euro) de la ministrul turc de Externe, un recipient de cristal pentru băuturi (150 euro) de la regele Albert II al Belgiei, o cravată (50 euro) de la premierul Italiei, un stilou (200 euro) de la Papa Benedict al XVI-lea şi statueta "Lupoaica" (70 euro) de la primarul Romei.
"Precizăm că premierul a păstrat cravata primită de la premierul italian, Silvio Berlusconi, şi stiloul primit de la Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea", arată Guvernul.


