money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Vicepreşedinte ANRE, despre măsurile privind facturile la energie, decise de Guvern de la 1 aprilie: Nu sunt sustenabile pe termen lung / Nu există guvern în Europa care să fie capabil să susţină de la bugetul de stat această schemă

Publicat la 21.03.2022, 18:56:35

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vicepreşedinte ANRE, despre măsurile privind facturile la energie, decise de Guvern de la 1 aprilie: Nu sunt sustenabile pe termen lung / Nu există guvern în Europa care să fie capabil să susţină de la bugetul de stat această schemă

”Eu personal, nu mă aştept ca în viitor, preţul energiei să scadă şi să revină la valori cu care eram obişnuiţi acum un an sau doi, iar rolul eficienţei energetice va fi unul mare şi va fi important cum ne vom comporta în piaţă”, a spus vicepreşedintele ANRE.

Zoltan Nagy Bege a arătat că ”rolul statului este să îi înveţe pe consumatori să pescuiască, iar această metaforă înseamnă să conştientizeze cum putem să economisim energie”.

Potrivit reprezentantului ANRE, ”consumatorul nu trebuie să renunţe nici la confortul cu care e obişnuit, doar o schimbare de comportament poate da rezultate”, el explicând că ”investiţiile şi finanţările pentru eficienţă energetică au un efect multiplicatorr şi se vor veea în economie, în facturi, în emisiile de CO2.

”Măsurile care se aplică acum, cu ajustările ulterioare şi cele adoptate recent sunt măsuri pe termen scurt. (..) Trebuie să fim corecţi, aceste măsuri nu sunt sustenabile pe termen lung, vorbim de miliarde de lei cheltuite pe compensare şi plafonare, nu există guvern în Europa care să fie capabil să susţină de la bugetul de stat această schemă”, a spus vicepreşedintele ANRE,

Zoltan Nagy Bege a mai spus că este nevoie de măsuri noi, precum noi investiţii în capacităţi de producţie, suplimentarea producţiei de energie şi gaze, să venim cu măsuri de eficcientizare, de reducere a consumului.

”Suntem departe de media europeană, consumul, fie că vorbim de cel industrial sau cel casnic, este peste media europeană, nu suntem eficienţi, asta este clar”, a mai spus vicepreşedintele ANRE.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite