În timp ce Victor Ponta se află în sală, relaxat, alături de soţia sa, Daciana Sârbu, socrul său, Ilie Sârbu, dar şi Adrian Năstase, Mircea Geoană a ales să se retragă în spatele perdelei, meditativ şi uşor iritat de răsturnarea de situaţie.
Şase ore a durat procesul de votare, toţi cei peste 1700 de delegaţi exercitându-şi opţiunea.
Victor Ponta are 38 de ani şi este de profesie jurist. A funcţionat ani buni ca procuror, ultima dată la Curtea Supremă, la Biroul de combatere a spălării banilor. Aici a fost descoperit, acum zece ani, de Adrian Năstase. De alfel, ca politician, Victor Ponta este creaţia lui Năstase.
Năstase este cel care l-a adus în partid, l-a impus în funcţia de preşedinte al Organizaţiei de tineret. "Din profil, seamănă cu Titulescu, spunea Năstase, în 2002, despre Ponta. Comparaţia i-a adus porecla de "micul Titulescu".
Citeşte mai mult pe Realitatea.NET



