Victor Ponta: Klaus Iohannis îi consideră pe toți românii „niște iobagi”
Publicat la 29.06.2015, 03:40:17
„Domnul Iohannis ne consideră nişte iobagi pe moşia domniei sale şi trebuie să îndeplinim nişte ordine, or PSD-ul nu îndeplineşte ordinele domnului Iohannis, mai ales când sunt greşite. Are o mentalitate aşa de stăpân de iobagi cu românii, în general”, a acuzat Victor Ponta, duminică seara, într-o intervenție telefonică la B1 TV.
Solicitat să spună trei motive pentru care PSD nu acceptă numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Victor Ponta a răspuns: „Vi le dau foarte uşor şi cred că-s mai mult de trei. În primul rând, lipsa de respect şi dispreţul domnului Iohannis faţă de tot ce înseamnă lucruri importante. Eu am aflat din presă despre nominalizare, nu ştiu de unde a aflat domnul Oprea, o să vă spună dânsul. Eu am spus anul trecut şi îmi pare rău că am dreptate: domnul Iohannis ne consideră pe toţi nişte iobagi, aşa, pe moşia domniei-sale, care trebuie să îndeplinim nişte ordine, or PSD-ul nu îndeplineşte ordinele domnului Iohannis, mai ales când sunt greşite (...) Am spus în campanie acest lucru, în primele luni am avut poate impresia, dar după aceea mi se verifică. Domnul Iohannis are o mentalitate de... aşa, cu românii în general, şi noi trebuie să îndeplinim dorinţele sale, ori noi nu le îndeplinim. Asta e, se supără, mai ne face un dosar, mai ne face ceva, nu ştiu, dar nu le îndeplinim".
Victor Ponta a mai spus că susține principiul potrivit căruia puterea nu trebuie să aparţină unui singur partid, în condiţiile în care directorul Serviciului Român de Informaţii a fost selectat recent de preşedinte tot din rândul PNL. În plus, a arătat premierul, activitatea lui Ungureanu a fost criticată inclusiv de liberali în 2012, la căderea guvernului condus de acesta.
Miercuri, Victor Ponta a afirmat că PSD nu poate vota în favoarea numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis nu a consultat pe nimeni din partea acestui partid, încălcându-şi, necinstit, cuvântul dat în acest sens.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, miercuri, pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe pe Mihai-Răzvan Ungureanu, informând cele două Camere ale Parlamentului despre această nominalizare.
Ulterior, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat că propunerea făcută de preşedintele Klaus Iohannis, care l-a nominalizat pe Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, este ilegală din punct de vedere procedural, el susţinând şi că premierul Ponta „nu ştie nimic şi nu a fost consultat”, reamintește Mediafax.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
