Victoraș Micula va sărbători 30 de ani în libertate. După ani de strămutări, amânări și contestații, fiul magnatului Viorel Micula a scăpat de închisoarea cu executare în dosarul privind accesarea ilegală a bazei de date a Ministerului Afacerilor Interne. Hotărârea definitivă a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, care a schimbat radical situația juridică a inculpatului.

Victoraș Micula scapă de închisoare cu executare! Pedeapsă cu suspendare și muncă în folosul comuntății

Instanța a respins apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și a admis apelurile depuse de Victor Micula și ceilalți inculpați din dosar, dintre care și doi angajați MAI. În urma rejudecării, pedeapsa finală a fost stabilită la 3 ani de închisoare, însă cu suspendarea executării. Astfel, excentricul fiu al magnatului Viorel Micula nu va merge la închisoare, dar va fi supravegheat timp de 4 ani, perioadă în care trebuie să respecte mai multe obligații impuse de instanță.

Evident că nu îi va fi ”foarte ușor”! Pe durata termenului de supraveghere, Victoraș Micula va trebui să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune Bihor, să anunțe orice schimbare de domiciliu sau loc de muncă și să participe la programe de reintegrare socială În plus, instanța a dispus ca acesta să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității, fie în cadrul Primăria Oradea, fie la Mănăstirea ”Sfintei Cruci”, tot din localitate.

Victoraș Micula scapă de închisoare cu executare!
Victoraș Micula scapă de închisoare cu executare!

Reducerea pedepsei și schimbarea încadrării

Decizia vine după ce judecătorii au redus una dintre pedepsele pentru acces ilegal la un sistem informatic de la 2 ani la 1 an și 9 luni. În urma recalculării, pedeapsa totală a ajuns la 3 ani, dar cu suspendare. Anterior, în septembrie 2025, Tribunalul Bihor îl condamnase pe Victor Micula la 3 ani și o lună de închisoare cu executare. În același dosar, instanța de la Alba Iulia a dispus achitarea definitivă a doi polițiști, Claudiu Rengle și Alin Zancă, pentru acuzația de abuz în serviciu, după ce inițial primiseră condamnări cu executare. De asemenea, în cazul polițistei Camelia Maria Erdei, pedeapsa de 2 ani și 8 luni de închisoare a fost suspendată, cu un termen de supraveghere de 3 ani și obligația de a presta muncă în folosul comunității.

Cazul datează din 2018, când Victor Micula a fost acuzat de instigare la acces ilegal într-un sistem informatic și divulgare de informații nepublice. Procurorii susțineau că, ajutat de polițiști din Oradea, acesta ar fi obținut acces la baza de date a Ministerului de Interne. Decizia definitivă a Curtea de Apel Alba Iulia pune capăt unui dosar care s-a întins pe mai mulți ani.

victoras-micula-scapa-de-inchisoare-cu-executare
Anteprenorii milionari Ioan și Viorel Micula, acesta din urmă tatăl excentricului Victoraș