Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat, pentru NewsIn, că plecarea lui Theodor Stolojan din funcţia de consilier la Cotroceni este onorabilă şi arată că nu vrea să implice instituţia prezidenţială în jocul dintre formaţiunile politice.
"Pentru PD, este salutară plecarea lui Theodor Stolojan de la Cotroceni în momenul în care a decis să se implice activ în viaţa politică", a declarat preşedintele executiv al democraţilor. Adriean Videanu este de părere că "orice comentariu venit din partea unor politicieni care susţin că Traian Băsescu a fost părăsit de colaboratorii săi de la Palatul Cotroceni este neavenit, câtă vreme şeful statului este liber să-şi aleagă sfătuitorii". În opinia lui Videanu, plecarea celorlalţi consilieri de la Palatul Cotroceni s-a petrecut sub diferite motivaţii, multe dintre ele fiind de natură personală.
Theodor Stolojan a anunţat, luni seara, că se retrage din funcţia de consilier prezidenţial, pentru a se putea implica în organizarea platformei pe care a lansat-o pentru relansarea PNL şi unificarea forţelor de centru-dreapta. El a declarat, marţi, pentru NewsIn, că a convenit luni cu preşedintele Traian Băsescu să scurteze perioada legală de preaviz de 30 de zile şi să demisioneze de la Cotroceni cu data de 1 noiembrie.
Stolojan a precizat pentru NewsIn că, la intrarea în echipa preşedintelui, l-a avertizat pe acesta că va va veni vremea să demisioneze atunci când implicarea lui în politică îi va consuma prea mult timp şi prea multă energie.
Actualitatemoney.ro
Videanu: Demisia lui Stolojan de la Cotroceni este onorabila, iar PD o saluta
Publicat la 17.10.2006, 08:51:34
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

