Termenul-limită anunţat iniţial chiar de către ministru pentru dezbaterea publică a acestui proiect era 15 iulie. Videanu a adăugat că singura observație pe care ministerul a primit-o de la distribuitorii și furnizorii de energie s-a referit la asigurarea unui climat pentru concurenţă reală la sursele de producţie.
“Operatorii din piață, ca E.ON, CEZ sau Enel, au avut singura reținere privind existența unei concurențe neloiale, prin includerea Electrica (societate de stat - n.red.) în cele două companii de producție. Le-am răspuns cu o întrebare legată de faptul că și ei vor avea propria producție de energie”, a explicat ministrul Economiei.
Videanu a lăsat să se înţeleagă faptul că, după ce vor fi create cele două companii de producție a energiei, singura regulă pe piață va fi tranzacționarea transparentă, prin intermediul bursei de profil OPCOM. Totodată, până la finele acestei săptămâni, ministerul va avea noi discuții cu operatorii din piață.
Proiectul de restructurare a producției de stat de energie vizează comasarea principalelor active de producție în două companii naționale, aşa-numiţii giganţi energetici naţionali.
De altfel, ministrul declara săptămâna trecută că giganţii de stat ar putea avea management privat.
“După ce finalizăm cele două companii, sper să am acordul Guvernului pentru privatizarea managementului acestora”, afirma oficialul. Videanu s-a întâlnit ieri cu vicepremierul și ministrul Economiei din Polonia, Waldemar Pawlak.
După discuţie, ministrul a explicat că România și Polonia vor să aibă un punct de vedere comun în UE în privința exploatării huilei, sector în care Polonia deține tehnologii eficiente și în care există posibilități de colaborare între cele două state.
Videanu: Discuțiile pe strategia din energie pot continua pânã dupã 1 august
Publicat la 15.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
