LukOil România este dispusă să importe păcură, iar de la compania Rompetrol se aşteaptă un răspuns, în privinţa asigurării necesarului zilnic de păcură, a declarat miercuri ministrul economiei, Adriean Videanu, în cadrul unei declaraţii de presă.
"În prezent, rezerva de stat are 202.000 tone păcură (n.r. care ar ajunge pentru 28 de zile). Petrom are capacitatea de a încărca 7.000 tone păcură zilnic. Nu avem informaţii de la Rompetrol, sperăm să avem un răspuns în următoarele ore. LukOil România are o rezervă de numai 7.000 tone păcură. În schimb, (companiile, n.r.) şi-au manifestat disponibilitatea de a importa din alte ţări, dacă va fi nevoie, dar nu va fi nevoie", a menţionat ministrul Videanu.
Sursa:NewsIn





